Cea de-a șasea zi a taberei a adus după sine muncă, muncă și iar muncă. Asta pentru că ziarul trebuia terminat până seara. Iar fiindcă micii jurnaliști au fost nevoiți să lucreze mai mult decât în restul săptămânii, programul a fost ușor modificat. Cursurile și conferințele cu care s-au obișnuit au fost anulate, iar elevii și-au petrecut ziua redactând ziarul. Fie că se ocupau de finalizarea articolelor, fie de tehnoredactarea acestora, fiecare a avut câte ceva de făcut, iar timpul a trecut mai repede decât sperau.
După tot efortul depus, rezultatul s-a concretizat în cele trei ziare, „Jurnal de Sovata”, „Prima Știre de Sovata” și „Sovata Express”. Acestea au fost corectate la sânge de organizatori pentru a elimina toate greșelile. În final s-a decis printarea ziarelor, însă cu mici modificări ce urmau a fi făcute.
Și pentru că după atâta muncă e nevoie și de relaxare, seara s-a încheiat la Centrul Spa al hotelului Aluniș, unde participanții și-au reîncărcat bateriile pentru o nouă zi ce se anunță la fel de solicitantă.
Mirii anului 2015
Acum 10 ani